1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Compania Teldrum își cere falimentul, ce consecințe pot fi pentru Banat

Un dosar în care societatea Tel Drum cere intrarea în faliment a fost înregistrat la Tribunalul Teleorman, primul termen fiind stabilit pentru data de 29 ianuarie, conform informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată.

Dosarul, ce are ca obiect deschiderea procedurii falimentului la cererea debitorului, a fost înregistrat pe 17 ianuarie. Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, cererea a fost formulată de Tel Drum SA Alexandria, în calitate de debitor.

După cum am mai scris, societatea este liderul unei asocieri care a câștigat un contract licitat de compania Aquacaraș pentru un proiect pe fonduri europene privind reabilitarea rețelei de apă și canal în zona Oravița. Având în vedere că Teldrum nu a participat de la început la licitație ci abia după ce firma câștigătoare a intrat în insolvență, o eventuală intrare în insolvență al Teldrum, liderul asocierii, ar putea duce la a treia licitație.

Citește și: Tel Drum și „legăturile periculoase” cu Banatul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :