În sfârșit, România are un capitol unde a ajuns pe ultimul loc

559

Este binecunoscută imaginea din filmele western cu pistolarul texan ce începe să tragă cu revolverul în crâșmă (ba pardon, în saloon, că așa se numește birtul pe acele meleaguri). Nu s-au schimbat prea multe lucruri la americani. Dreptul de a purta o armă este garatat de constituția lor.

„O miliţie (civili înarmaţi) bine pusă la punct este necesară pentru securitatea unui stat liber, dreptul oamenilor de a purta şi deţine arme nu poate fi încălcat.” apune Al Doilea Amendament la Constituţia Statelor Unite ale Americii, semnat de Thomas Jeffreson, şi adoptat la 15 decembrie 1791. În epoca modernă, acestă măsură este foarte contestată și de multe ori s-a încercat abrogarea ei, dar până acum fără mare succes.

Dar și legislația este foarte diversificată de la stat la stat și uneori contradictorie. În Texas a purta vizibil la brâu o armă este acceptat ca ceva ce face parte din portul popular. Aceeași armă, dacă o ții ascunsă sub haine, este un delict foarte grav. În alte părți este exact pe dos.

Interesant lucru că la frații lor de peste ocean, la britanici, portul armelor nu este atât de popular cu toate că sistemul juridic se trage din același filon. Până destul de recent, poliția britanică (în uniformă) ce patrula pe străzi nu avea voie să fie înarmată pe străzi. Acest drept îl aveau doar unele unități ale forțelor speciale.

Se crede că pe continentul european ar sta lucrurile mai pașnic decât în America. Să fie așa? Un recent studiu, ce nu poate fi contestat, al prestigiosului Washington Post aduce noi date despre arme și nivelul criminalității în lume. Datele sunt complexe, dar comparativ cu restul Europei, în sfârșit, România stă pe un loc onorant. În acest caz a fi pe ultimul loc este de bine.

Nu este un secret că Statele Unite au cel mai mare număr de arme din toate țările dezvoltate, unele estimări indicând faptul că există, de fapt, mai multe arme decât populație în SUA (sursa utilizată în acest articol oferă o estimare ceva mai conservatoare de 0,89 arme pe cap de locuitor). Dar care țară este Texasul Europei când vine vorba de arme?

Oarecum paradoxal, se dovedește a fi Elveția, o țară care nu a mai avut războaie în istoria sa modernă de nici nu se mai știe de când. Potrivit acestui clasament realizat de către The Washington Post (care servește drept bază pentru următoarea hartă), elvețienii au, în medie, aproape fiecare jumătate de pistol (0,46 arme pe cap de locuitor) și sunt urmăriți îndeaproape de finlandezi și sârbi.

Cu toate acestea, toate cifrele de mai jos trebuie luate cu mare aproximație. Deoarece toate cifrele se bazează pe estimări nu prea exacte. Se știe că unele țări nu au nevoie de o înregistrare a armelor și există multe arme neînregistrate chiar și acolo unde ar fi obligatoriu. Diferite surse oferă valori foarte diferite și unele date pot fi depășite.
Important pentru noi este că potrivit acestui document, în sfârșit, România excelează la ceva între statele europene.

Pentru unii ar putea părea ciudată poziția țării noastre în clasament, dacă luăm în seamă numeroasele știri de la televiziuni. Parcă nu există vânătoare „organizată” să nu fie câte o victimă. Se pot afla numeroase cazuri în care militari sau polițiști se rânesc mai mult sau mai puțin accidental cu armele din dotare.

sursa foto: jakubmarian.com
Datele din studiul american pot fi consultate aici 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.