Caracatița puterii a apărut în Piața Victoriei! Galerie Foto-video

509

Locuitorii orașului ce sunt nemulțumiți de actuala guvernare au fost mobilizați să iasă din nou în centru. Așa cum s-a impus deja ca o nouă modă, și de data asta s-au folosit mijloacele de comunicare on-line ce se transformă în instrumente de dispută politică.

Piața Victoriei a început să se anime la orele serii. La început, destul de puțini, iar mai apoi, treptat, s-a înmulțit numărul protestatarilor. Ca și la precedentele mitinguri din decembrie, și de data aceasta, tot legile justiției au fost principala nemulțumire. Dar nici clasa politică, indiferent de culoare nu a scăpat de vorbele grele și de scandări. Așa numita revoluție fiscală, de asemenea, a fost blamată ca o bâlbâială fără sens.

La poarta Operei a fost ridicat un șir de portrete cu parlamentari din partea puterii ce s-ar face vinovați de a fi votat legile justiției considerate a fi incorecte.

Ca fapt inedit, în centru a fost adusă o caracatiță roșie ce avea figuri de politicieni desenate la capetele brațelor. Evident, locul de cinste din mjloc a aparținut lui Liviu Dragnea. În scandările mulțimii, cefalopodul a fost ridicat de mulțime. „Asta este caracatița corupției” au scandat supărații.

Un protestatar a observat că măcar un lucru bun se întâmplă și a lansat o nouă scandare: „ați reușit, ne-ați unit!”

Cei din piața Victoriei au declarat că ieșirea de azi are ca principal scop susținerea celor ce protestează la București de la aceeași oră. De altfel, este cunoscut că mai multe grupuri au plecat și de la noi din oraș ca să aibă prilejul de a spune câte ceva în capitală. Au plecat dis de dimineață atât cu trenul cât și cu mașinile, înarmați cu benere și pancarte.

„Ne-am săturat să fim bătaia de joc a politicienilor. Numirea noului prim ministru, așteptările nerealiste din partea unui personaj salvator – în cazul de față, președintele țării – speranțele înșelate, nesimțirea și incompetența fără margini ale oamenilor politici, toate acestea ne dezamăgesc. Dar nu ne vom lăsa dezamăgiți prea mult!
Mereu a ținut de noi să facem o schimbare, dar abia recent am început să realizăm puterea pe care o avem: fiecare și, mai ales, împreună. De aceea, continuăm ce am început: ne informăm, gândim, acționăm. Reacționăm mai puțin emoțional și mai mult rațional. Poate că nu e tipic românesc, dar e timpul să începem o schimbare: să reacționăm, așadar, cu cap, ca sa nu ne impiedicam pe drumul spre schimbare! Păstrăm motivația de a merge mai departe și de a protesta. Această clasă politică nu ne reprezintă” este mesajul ce însumează majoritatea nemulțumirilor apărut pe rețelele de social media postat de timișorenii nemulțumiți.

După o oră de miting rândurile s-au mai îngroșat vizibil fiind voci ce susțineu că ar fi mai mult de o mie de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.