6 ianuarie 2018 a fost cea mai aglomerată zi în stațiunea Muntele Mic din județul Caraș-Severin.
,,Aproximativ 900 de masini erau staționate pe drum și în parcare, estimăm că astăzi (n.r. 6 ianuarie) la prânz erau circa 2500 de turiști. Ne cerem scuze că nu am făcut față unui asemenea aflux, dar în același timp ne simțim onorați și stimulați în a investi în continuare la Muntele Mic. Poate vi se pare puțin ce s-a făcut aici, dar să stiți că totul este făcut de privați, nu avem un bec în stațiune, apă, canalizare, salubrizare, drumuri în stațiune etc. Singura subventie este de la CJ CS în alimentarea cu electricitate a noului Telescaun Vâlsanul si a zonei respective. Asteptăm de la noul primar, un bun cunoscātor si iubitor al muntelui care stim că s-a implicat deja în niste proiecte guvernamentale să facă în sfârșit ceva pentru munte ce n-au f-cut cei dinaintea lui, dar și din partea celorlalte autorități locale, județene și guvernamentale să ne ajute și să facă ceva pentru acest loc.”, transmit cei care administrează stațiunea, pe pagina de Facebook a acesteia.
Potrivit administratorilor paginii de Facebook, anul viitor se vor face numeroase investiții în stațiunea Muntele Mic. Astfel, va crește capacitatea de transport, locurile de parcare și vor apărea încă trei apres-skiuri.
Foto: Facebook-Muntele Mic online