,,Afacerea” cu trafic de migranți se pedepsește scump în județul Timiș!

284

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița au depistat șase cetăţeni din Iran, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul a două călăuze, cetățeni din Sudan și Siria.

Călăuzele sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, faţă de acestea fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

,,În data de 21.12.2017, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, județul Timiș, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, între localitățile de frontieră Jamu Mare și Lățunaș, un grup format din opt persoane care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia spre interior.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Moraviţa pentru cercetări.”, transmit polițiștii de frontieră.

În cadrul verificărilor s-a stabilit că grupul era format din opt bărbați dintre care șase cetăţeni iranieni, un cetățean din Sudan și unul din Siria, având vârste cuprinse între 29 şi 45 de ani.

Totodată, în urma primelor cercetări s-a stabilit faptul că cetăţeanul din Sudan și cel din Siria i-au călăuzit pe cei şase iranieni pentru a trece ilegal frontiera din Serbia în România. Aceștia intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

,,În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat față de cei șase cetățeni iranieni, fiind totodată anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

În baza materialului probator administrat, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus față de cele două călăuze măsura arestării acestora pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.”, mai transmit polițiștii frontieriști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.