2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Timișenii ar putea beneficia de un Family pass pentru turism – foto

Mișcarea turistică locală de la noi din județ începe să devină tentantă pentru foarte mulți. Modalitățile de petrecere a timpului liber sunt diverse și încep să atragă parteneri de peste hotare ce ar putea colabora pentru binele celui ce ar vrea se destindă și să viziteze. Nu ar trebui înventat nimic special. Ar trebui aplicate atent cele ce deja se practică pe scară largă de alte regiuni și țări din împrejurimi. Așa a fost și recenta întâlnire cu un posibil partener din Austria.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș (APDT) în colaborare cu Agenția Economică a Austriei Inferioare în România, Ecoplus Internațional România au organizat, în Sala Revoluției de la Consiliul Județean Timiș, un eveniment de Prezentare a conceptului Family Pass oferit de Marketing Service Thomas Mikscha, Austria.

Întâlnirea, la care au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai operatorilor de turism din Timiș, ai infocentrelor turistice, hotelurilor și restaurantelor, ai băncilor și firmelor de aisgurări, ai universităților și firmelor de transport a oferit prilejul celor prezenți de a afla informații importante despre conceptul de Family Pass, despre modul de lucru, parteneri de afaceri și legături cu alte țări.

Family Pass este un concept prezent deja în multe țări europene precum Austria, Cehia, Slovacia, Germania și Italia, un concept de care beneficiază sute de mii de familii, seniori și tineri. „În realizarea și promovarea sa contribuie în egală măsură autorități publice, cât și entități neguvernamentale și firme private. Family Card oferă reduceri importante de preț pentru diferite servicii de turism, transport, cazare, masă, vânzări sau activități de timp liber, însă credem că cel mai important câștig și cel mai mare agrument pentru ca și timișenii, sau bănățenii, sau oricine să aibă un Family Pass este oportunitatea pe care o oferă familiilor cu copii de a petrece timp împreună. A merge împreună la muzeu, a face împreună sport, a călători sau a petrece timp liber împreună, este unul dintre cele mai importante avantaje ale celor care au un Family Card”, a spus Thomas Mikscha, coordonatorul Marketing Service Thomas Mikscha din Austria.
Partener în organizarea prezentării, Daniel Marcu, directorul general al Ecoplus Internațional România a precizat că „dincolo de dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Austria, sperăm ca în zece ani să întâlnim tot mai mulți timișoreni cu Family Pass”.

Family Pass oferă, de asemenea, țărilor implicate în dezvoltarea unor asemenea servicii și posibilitatea de a promova și dezvolta turismul atrăgând turiști din alte țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :