Planuri mari pentru transportul în comun, din 2018. Ce se întâmplă cu parcul de tramvaie al RATT

812
Primăria Timişoara are planuri mari pentru anul 2018, în ceea ce priveşte transportul în comun. Potrivit unui proiect de hotărâre de pe masa Consiliului Local, municipalitatea vrea să cumpere 30 de tramvaie noi până în 2020, dar şi să modernizeze depoul din zona Dâmboviţa. Motivul este vechimea parcului de tramvaie al RATT. Şi pentru a nu greva bugetul local, autorităţile se gândesc, în sfârşit, să apeleze la fonduri europene.

„Menţionăm faptul că din parcul circulant de aproximativ 60 de tramvaie, se vor moderniza maxim 30 de tramvaie (prin Acordul – cadru de prestări servicii nr. 108/16.04.2014), iar pentru diferenta de tramvaie până la totalul de 60 de bucăți este necesar să se facă demersuri pentru înlocuirea acestora cu tramvaie noi. Pentru realizarea acestui obiectiv instituţia noastră intenţionează să atragă fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul propune achiziţionarea de tramvaie multi-articulate lungi cu podea joasă.
„Tramvaiele avute în vedere sunt vehicule care să asigure o capacitate de transport de peste 200 de calatori, echivalentul soluției actuale de vagon motor ce tractează o remorcă de dimensiuni similare. Prețul unui astfel de tramvai este în mod obișnuit de aproximativ 2.500.000 Euro /buc., asigurând o capacitate de transport dublă față de tramvaiele ARMONIA de exemplu, și o durată de serviciu de până la de trei ori mai mare”, mai aflăm din document.
Dacă aleşii locali aprobă proiectul, în plenul din această după-masă, atunci în 2018 va fi pus la punct un proiect care apoi va fi depus spre finanţare la ADR Vest.

Vom reveni cu decizia aleșilor locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.