Zeci de copii de la Comoara cu Artă, curs special de pictură destinat celor mici, și-au văzut visul cu ochii. Marți seara, Biblioteca Județeană Timiș, secția de Arte Deliu Petroiu (Bastion Maria Theresia), a găzduit expoziția desenelor realizate cu multă migală de copii.
Expoziția ¬„Dar din dar” este un prilej pentru cei mici, copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, să își vadă munca de peste an apreciată la maxima ei valoare.
,,Desenele sunt deosebit de frumoase, bine compuse, armonizate cromatic. Copiii sunt foarte talentaţi, pasionaţi în mânuirea pensulei. Felicitări!”, le-a transmis copiilor prof.univ.dr. artist plastic Alexandru Jakabhazi de la Facultatea de Arte și Design Timișoara, cel care le-a analizat lucrările și mai apoi le-a semnat și diplomele de merit.
Pictorii de la „Comoara cu artă” sunt îndrumați de către Adelina Ardelean, artist plastic și organizator al acestei expoziții. Adelina i-a îndrumat pas cu pas pentru a crea minunatele tablouri ce ascund o poveste inedită, fiecare expunere pe pânză are la bază lecția generozității, un dar minunat învățat și asumat de către copii în preajma sărbătorilor de iarnă. În tablourile lor, realizate pe pânză, copiii și-au ales personajele de poveste și le-au transpus în acțiuni generoase, animale sau oameni ce se ajută între ei în diferite ipostaze de iarnă. Aceasta este cea de-a treia expoziție realizată de către micuții pictori de la „Comoara cu artă” din Timișoara.