Cu prilejul concertului de vineri 15 decembrie, de la ora 19, Filarmonica Banatul Timişoara va aduce un pios omagiu Majestății Sale Regelui Mihai I, cel care a promulgat actul de înființare al filarmonicii timișorene, în anul 1947.
Îşi vor da concursul Orchestra simfonică și Corul Ion Românu ale Filarmonicii Banatul. Dirijorul corului va fi Iosif Todea. Din program amintim: WA Mozart, Requiem – Lacrimosa; L. van Beetoven Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, Op. 55, partea a II-a, S. Barber, Adagio pentru orchestră de coarde şi Bach –Respighi Passacaglia.