Căutări disperate după ce un bărbat a dispărut în inima pădurii. Foto

667

Un bărbat de 74 de ani a dispărut într-o pădure din zona Borlovenii Noi din Caraș-Severin. Bărbatul ar fi plecat de acasă în data de 9 decembrie și de atunci nu s-a mai întors.

În urma unui apel la 112 s-a constituit de urgenţă, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic” al judeţului Caraş-Severin, o echipă de căutare formată din pompieri, jandarmi, poliţişti, lucrători ai Ocolului Silvic Prilipeţ, membri din cadrul Serviciului Voluntar petru Situaţii de Urgenţă Prigor şi poliţişti de frontieră.

”Din informaţiile primite, se pare că persoana dispărută a plecat în pădure, alături de alţi doi bărbaţi. Dimineaţă, în data de 10.12.2017, când cele două persoane au constatat că bărbatul în vârstă de 74 de ani nu s-a întors acasă, au anunţat autorităţile”, precizează Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

Căutările au continuat până azi-noapte, dar bătrânul nu a fost găsit.

Update: Căutările au fost reluate, luni dimineaţa.

Pompierii şi jandarmii montani au reluat, luni dimineaţa, căutările bărbatului dispărut în pădure, sâmbătă, în Caraş-Severin. Acţionează 50 de salvatori, printre care se numără şi salvamontişti, poliţişti şi voluntari, dar şi cinci lucrători de la Ocolul Silvic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.