Încă un succes european; Timișoara Saracens rămâne lider în Continental Shield

176

Timișoara este cu un picior și jumătate în faza eliminatorie a Continental Shield, turneul de calificarea în Challenge Cup. Saracens a obținut sâmbătă a treia victorie din grupa A, 15-13 în compania echipei Rugby Pataro Calvisano din Italia.

Pentru a treia oară în ultimii ani, Timișoara și Calvisano s-au duelat în calificările pentru Challenge Cup. Și ca de fiecare, bănățenii au avut câștig de cauză în disputa cu campioana Italiei. Tabela s-a oprit la 15-13 după mai bine 80 de minute de luptă acerbă pe un teren greu și o ninsoare foarte deasă.

Sâmbătă după-amiaza, în fața unor tribune absolut goale pe Dan Păltinișanu, Saracens și-a tranșat victoria în intervalul minutelor 40-60, perioadă în care a semnat două eseuri și a întors soarta partidei. Căpitanul Marian Drenceanu și Tangimana Fonovai au semnat încercările echipei gazdă, în timp ce Jack Umaga a fost reușit o transformare pentru un total de 12 puncte.

În prima repriză jocul bănățenilor a scârțâit serios și italienii au profitat de erori. Morelli a deschis scorul în minutul 1 printr-o penalitate dictată împotriva gazdelor în secunda 10! Jack Umaga a egalat printr-un procedeu asemănător după un sfert de oră de joc. Calvisano a trecut din nou în avantaj cu un eseu venit pe o neatenție a defensivei. Biancotti a adus cele cinci puncte, iar Morelli a plusat cu alte două puncte: 3-10.

Italienii s-au trezit în finalul jocului, când aveau superioritatea numerică în urma eliminării definitive a lui Tangimana Fonovai. A fost faza care a adus penalitatea lui Morelli. Nu au găsit însă breșe în apărarea bănățeană în ultimele 10 minute și au părăsit învinși gazonul alb de pe Păltinișanu.

De notat că ambele echipe au avut și câte o eliminare temporară în repriza secundă: Rădoi – Cavalieri.

Cu 13 puncte din primele trei jocuri, Saracens așteaptă celalalte rezultate ca să afle dacă este deja calificată în play-off înaintea partidei din Georgia, cu RC Batumi, din 16 decembrie.

Saracens: Badiu, Rădoi, Pungea – Popârlan, Drenceanu – Doyle, Rus, Stewart – Seniloli, Rose – Tangimana, Umaga, Manumua, Zaharia – Simionescu. Rezerve: Sabău, Mariș, Doge, Ianuș, Morrison, Luiters, Sefanaia, Helu.

Calvisano:  Tuivaiti, Zdrilich, Archetti – D’Onofrio, Cavalieri – Biancotti, Morelli, Rimpelli – Novillo, Semenzato – De Santis, Bruno, Paz, Lucchin – Chiesa. Rezerve: Leso, Giovanchelli, Zanetti, Casolari, Casilio, Mortali, Susio, Fischetti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.