Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, județul Arad, au depistat 42 de cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, deplasându-se spre linia de frontieră cu un microbuz.
Totul s-a petrecut marți, 6 decembrie, în jurul orei 21.30, când frontieriștii au depistat în apropierea liniei de frontieră, pe direcţia localităţii Variaşul Mic, un microbuz marca Ford Tranzit, înmatriculat în România, în care se aflau mai multe persoane de origine afroasiatică.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu pentru cercetări, unde s-a stabilit că este vorba despre 42 de cetăţeni irakieni.
,,Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din 10 femei, 9 bărbați și 23 de copii, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 63 de ani, iar minorii între 2 și 17 ani. De asemenea, s-a mai stabilit că toți sunt solicitanți de azil în România şi au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”, transmit polițiștii de frontieră.
La cercetări, cu toții au declarat că microbuzul a fost condus de două persoane de sex masculin, care i-au abandonat în mijlocul de transport, în apropierea graniţei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Totodată, cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.