Primarul comunei Dumbrăviţa, Victor Malac, s-a aflat printre copiii Centrului de zi din comună pentru a sărbătorii împreună Ziua Naţională a României şi a fost primit conform obiceiului cu pâine şi sare.
“Astăzi vrem să aducem un omagiu celor care s-au jertfit de-alungul timpului şi şi-au dat viaţa pentru noi, pentru ca noi cei prezenţi aici să fim sănătoşi şi cu putere de muncă”, a spus Victor Malac, primarul comunei Dumbrăviţa.
La program au participat toţi copiii centrului. S-a început cu intonarea Imnului Naţional al României, la care au participat nu numai copiii ci şi părinţii acestora. Copiii au fost îmbrăcaţi în costume populare.
“Copiii de la Centrul de zi, au pregătit pentru astăzi un program artistic, cu ocazia celei mai importante zi, sărbătorirea Zilei Naţionale, să ne amintim ce au făcut strămoşii noştri, pentru ţară, la 1 Decembrie 1918, să păstrăm totodată, tradiţia, obiceiurile, cultura şi istoria poporului român. Ne-am îmbrăcat în costume populare, vom cânta cântece patriotice, vom recita poezii, iar la sfârşit cu toţii, cu mic cu mare vom dansa Hora Unirii, aşa cu au făcuto şi strămoşii noştri la Marea Unire a Ţîrii Româneşti cu Transilvania”, a spus directoarea centrului Alina Lozici“. Prin ceea ce facem azi aici, e un fel de a promova istoria, noi fiind un exemplu şi un model pentru ei”, a mai spus directoarea.
Copiii, cu toţii cu mic cu mare, au cântat şi au recitat poezii, apoi cu toţii au încins Hora Unirii, aşa cum s-a întâmplat în 1918 la Alba Iulia.