Tot mai multe detalii noi apar în ancheta şocantei crime căreia i-a căzut victimă Radu Bogdan, tânărul de 27 de ani al cărui cadavru a fost găsit în zorii zilei de 9 noiembrie pe malul Peţei.
Prins lunea trecută în Timişoara, făptaşul Sorin Rogia, de aceeaşi vârstă, a fost dus a doua zi în faţa instanţei. Hotărârea judecătorească prin care a fost arestat, intrată în posesia BIHOREANULUI, dezvăluie povestea de groază a unui ucigaş cu sânge rece care, după ce i-a zdrobit cu un ciocan capul singurului său prieten, a încercat să-şi şteargă urmele, trimiţând din când în când de pe telefonul victimei SMS-uri liniştitoare către mama acestuia…
Sorin Rogia a ajuns în faţa judecătorilor după aproape două săptămâni în care a stat ascuns în Timişoara, noaptea pitit într-un vagon dezafectat uitat în Gara de Nord, iar ziua prin bisericile din oraş. Unui echipaj al Poliţiei Transporturi Feroviare le-a atras atenţia în seara de luni, 20 noiembrie, când – după cum a aflat BIHOREANUL – Rogia căuta după chiştoace prin coşurile de gunoi de pe peron.
Reţinut imediat, a fost predat în aceeaşi noapte poliţiştilor orădeni, iar marţi dimineaţa a fost dus întâi în faţa procurorului, apoi la Tribunalul Bihor, unde cu câteva zile mai devreme pe numele său fusese emis un mandat de arestare în lipsă.
Potrivit soluţiei, al cărei extras anonimizat a fost transmis şi BIHOREANULUI, Rogia şi-a recunoscut fapta, dar a negat că ar fi premeditat uciderea lui Radu Bogdan (foto), despre care chiar el spune că îi era prieten de mai bine de 14 ani, fiind de altfel singura persoană cu care socializa.
„L-am apelat în acea seară pentru a ne întâlni la un grătar pe malul Peţei. Am luat cu mine un ciocan şi o pătură pentru a face acoperiş în caz că plouă”, a susţinut Rogia, pentru a explica de ce avea asupra sa unealta criminală.
Rogia a susţinut, de asemenea, că nu îşi aminteşte de ce s-au certat, pentru că băuse zdravăn. „3 litri de bere dimineaţa, 3 litri după-amiaza, plus berea pe care a mai adus-o Radu. A băut şi el, dar fiind mai slab la băutură, s-a îmbătat mai repede şi am intrat în polemici pe diferite teme: bani, serviciu…”, a povestit ucigaşul. „Divergenţe în concepţiile despre viaţă şi religie”, au completat procurorii, fără să detalieze.
Rogia a pretins că nici măcar nu el a fost primul care a lovit, ci Radu, care s-ar fi enervat şi l-ar fi înjurat „necontenit”. „Victima a reuşit să mă lovească, însă nu reţin că m-ar fi lovit tare”, a explicat el, adăugând că a dat la rându-i cu ciocanul care-i era la îndemână, chipurile, menit să-l ajute la protejarea… picnicului în ploaie.
Rogia nu şi-a amintit de câte ori a dat, dar legiştii au stabilit că au fost cel puţin 20 de lovituri în zona capului, inclusiv după ce victima a căzut, acestea provocându-i „un traumatism cranio-cerebral cu zdrobirea părţii anterioare a neuro-craniului şi eviscerare de masă cerebrală”. Pe româneşte, i-au crăpat ţeasta, zburându-i din creier părţi pe care, de altfel, criminaliştii le-au şi găsit în apropierea zonei în care fusese descoperit cadavrul.
Criminalul a pretins însă că a dat „din greşeală”, iar când s-a oprit a observat că-şi stropise pantalonii cu sânge, acesta fiind şi motivul pentru care şi-a dezbrăcat victima, adică să-i ia hainele. Abia atunci, a susţinut el, şi-a dat seama ce făcuse. „Am rămas înlemnit când am văzut că victima nu mai mişcă, l-am tras într-un loc mai ferit, uitându-mă să nu fiu observat de cineva, după care am plecat de la locul faptei, luând ciocanul, pe care l-am aruncat într-o pubelă în drum spre casă”, a explicat Rogia care, în plus, a luat şi telefonul victimei.
Deranjat că mama lui Radu îl apela insistent, Rogia i-a trimis mai multe SMS-uri de genul „Nu pot vorbi”, „Te sun mai târziu”, ca s-o liniştească, după care a aruncat telefonul în Peţa.
„În drum spre casă i-am aruncat şi portofelul tot într-o pubelă, după care m-am plimbat pe câteva străzi, în zona Horea, Parcul 1 Decembrie. Ajuns acasă, am făcut duş şi m-am pus în pat, dar pentru că n-am putut dormi, pe la ora 4 dimineaţa m-am dus în gară şi am luat un bilet spre Timişoara. Am lăsat acasă un bilet prin care îi anunţam pe ai mei că plec pentru că îmi este frică de procesul de la Judecătoria Oradea”, a mai spus Rogia, referindu-se la procesul început împotriva sa după ce, anul trecut, provocase mai multe incendii în oraş şi al cărui termen era pe 9 noiembrie.
Citește mai mult pe ebihoreanul.ro