Zi neagră pe o șosea din Ungaria: 3 cetățeni români au murit și 5 au fost răniți într-un accident care a avut loc la 140 de kilometri de granița cu România, anunță televiziunea publică.
Deși afară era o ceață densă, șoferul microbuzului, care era înmatriculat în România, a încercat să facă o depășire pe autostrada spre Budapesta și s-a ciocnit frontal cu un autocar.
Până la această oră Ministerul de Externe nu a publicat nici un fel de informații și nici dacă s-a cerut intervenția consulară de către familiile celor răniți în incident.
UPDATE
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Consulatul General al României la Szeged urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs sâmbătă, în zona localități Szolnok, din Ungaria. ”Accidentul a fost soldat cu decesul a 3 cetățeni români şi rănirea altor 5. Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea victimelor și starea de sănătate a persoanelor rănite”, a transmis MAE citat de Mediafax.
Ancheta autorităților locale este în curs de desfăşurare, mai arată MAE, iar până în prezent, la nivelul oficiului consular nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară. Potrivit unor informații, accidentul s-a produs între un micobuz înmatriculat în România și un autobuz, la Szolnok, la 150 de kilometri de granița cu România.
Foto și viedeo: szoljon.hu