10.3 C
Timișoara
marți 19 noiembrie 2024

Locuinţe de serviciu pentru angajaţii CJT. Cele mai multe apartamente ajung la personalul Spitalului Judeţean Timişoara-VIDEO

Consiliul Judeţean Timiş a finalizat o investiţie de peste 2 milioane de lei şi a semnat recepţia unui bloc cu locuinţe de serviciu. Astfel, în imobilul de pe strada Martir Marius Ciopec se vor muta, în maximum o lună, personal al Spitalului Judeţean Timişoara, al Serviciului de Ambulanţă Timiş, precum şi funcţionari ai instituţiilor din subordinea CJT.

Blocul are 44 de apartamente. Cele mai multe merg spre medici şi personal medical. Chiria percepută nu va depăşi 50 de euro lunar, iar apartamentele au o cameră (40) şi două camere (4).

„Din 44 de apartamente, 24 merg spre personalul Spitalului Judeţean Timişoara, iar unul către Serviciului de Ambunaţă pe care îl avem. Eu zic tot în zona de sănătate. 17 vor rămâne la dispoziţia Consiliului Judeţean care va repartiza către instituţiile Consiliului Judeţean. Cu menţiunea că vor fi repartizate către cei care nu au o locuinţă la ora actuală”, a declarat Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Conducerea Consiliului Judeţean Timiş reţine 2 apartamente şi pentru piloţii care dirijează elicopterul SMURD, aflat în prezent la Arad. Asta pentru că Bojin crede că aparatul de zbor va ajunge la Timişoara, iar piloţii vor avea nevoie de locuinţe.

„Două apartamente vor fi repartizate către piloţii de elicopter. Sperăm să rezolvăm această problemă şi, în perioada următoare, elicopterul să ajungă acasă şi să nu mai plătim niciun ban la hotel. Sigur, ne asumăm şi mobilarea celor două garsoniere”, a mai spus Titu Bojin.

Consiliul Judeţean Timiş vrea să mai renoveze un bloc în zona Electromotor, iar apartamentele să fie destinate tot personalului angajat în instituţiile publice. Momentan s-au realizat studiile necesare reabilitării şi urmează licitaţia pentru găsirea constructorului. Preşedintele CJT speră ca, până la finalul anului 2017, locuinţele să fie gata. Acest imobil dispune de aproximativ 50 de apartamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UVT, alături de Eviden, inaugurează Laboratorul de tehnologii și aplicații Cybersecurity / FOTO-VIDEO

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă dezvoltarea unei serii de programe de studii și proiecte în parteneriat, desfășurate în cooperare cu partenerii din...

După mai bine de 40 de ani, barajul Oravița Mică este din nou funcțional

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că ieri au fost recepționate lucrările de reabilitare a barajul Oravița Mică (județ Caraș-Severin) și...

Citește și :