Atenție! Schimbări majore privind termenul de valabilitate al paşapoartelor

1291

Luând modelul majorității statelor membre ale Uniunii Europene, unde paşapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a supus dezbaterii publice o serie de modificări şi completări la Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, după cum urmează: termenul de valabilitate al paşaportului simplu electronic să se dubleze de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani, având în vedere că fizionomia acestora se schimbă foarte puţin, dar şi pentru a evita aglomeraţia de la ghişee; valabilitatea paşaportului pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani, să fie de 5 ani, iar pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, să fi valabil trei ani; limitarea situaţiilor în care se poate solicita în regim de urgenţă un paşaport temporar. 

În prezent, o persoană poate solicita în regim de urgenţă un paşaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fără a i se cere să dovedească urgenţa invocată, ceea ce a dus la încurajarea a multor cetăţenisă opteze pentru acest tip de paşaport, atunci, când au uitat să-şi facă din timp documentul de călătorie, sau, când nu au dorit să aştepte timpul necesar realizării unui document electronic”, spun reprezentanţii MAI. 

Paşaportul simplu temporar va fi eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile), doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligaţia prezentării documentelor care dovedesc urgenţa, cum ar fi: motive de sănătate, sau, cazul în care minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale. Persoanele care nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un paşaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea paşaportului simplu electronic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.