Timișoara e pusă în stand-by pentru organizarea finalei Cupei la rugby

129

Dată ca informație certă anul trecut, finala Cupei României din 2016 nu se știe că se va desfășura la Timișoara. Noul format al competiției anunțat de federație nu mai spune nimic despre orașul gazdă al ultimului act.

Una dintre știrile importante ale finalului de an 2015 a venit din rugby. Pe site-ul federației de profil era anunțată acordarea Timișoarei titulatura de gazdă a ediției 2016 a Cupei României. Era oarecum o recompensă pentru tot ceea ce s-a întâmplat la Timișoara în ultimii 6 ani. Un meci important pentru realmente capitala rugbyului românesc din acest deceniu sărită de ani buni de pe harta meciurilor naționalei ori a finalelor.

Practic, capitala Banatului primea găzduirea primei finale după un an 2015 incredibil în care a câștigat tot ce se putea pe plan intern și internațional.

Numai că minunea nu a ținut decât două luni. Noul format al Cupei României anunțat de FRR nu mai spune nimic despre Timișoara ca gazdă a finalei. Federalii s-au mulțumit să anunțe că trofeul Cupei va fi decernat într-un oraș din Transilvania în 28 mai… În anii trecuți Clujul, Baia Mare și Alba Iulia au fost gazde ale unor finale.

Cupa României va demara în 19 martie fiind structurată pe două eșaloane valorice. Grupa I cu cele 7 echipe din Superligă: SCM Timișoara Saracens, Ştiința CSM Baia Mare, Steaua București, CSM Olimpia București, Dinamo București, Universitatea Cluj și Politehnica Iași. Grupa a II-a este alcătuită din echipele din liga secundă. Se dispută un mini-campionat într-o singură manșă, iar la final câștigătoarea Grupei a II-a merge în sferturile de finală alături de celelalte 7 formații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.