Cum se iau examenele prin metoda ,,Cartea”. O nouă anchetă a procurorilor la o universitate din vest

723

Procurorii anticorupţie se pare că au făcut din nou o vizită la Universitatea „Aurel Vlaicu” din  Arad, de această dată nu pentru povestea cu diplomele, ci pentru o practică mai veche care se întâlneşte în multe universităţi din ţară. Este vorba despre metoda „CARTEA” am denumit-o noi, cumperi cartea de la prof, iar proful ţine minte asta la examen.

Din sursele noastre am aflat că sâmbătă, procurorii au făcut o „vizită” la UAV Arad unde „au stat de vorbă” atât cu o parte din profesori precum şi cu câţiva studenţi, în legătură cu acestă practică tot mai des întâlnită prin universităţi, scrie ghidularadean.ro. Se pare că profesorii scriu tot felul de cărţi pe care nu prea le cumpără nimeni în afară de proprii studenţi cărora „li se sugerează” se pare, aşa….discret, că dacă cumpără cartea au un amărât de 5 asigurat.

Procedura este simplă, un student, de obicei unul de „încredere” sau preferat, strânge bănuţii de la colegi, face lista cu „doritorii”, apoi cărţile sunt livrate, iar lista ajunge la profesorul care, din informaţiile procurorilor, ar ţine cont de cei care au cumpărat cartea cu „descoperirile şi cugetările” profesorului şi ar fi asigurat cinciul de toate zilele pentru aceştia.

Cu alte cuvinte, procurorii se pare că vor să se convingă dacă această practică chiar există (şi toată lumea ştie că există, cel puţin cea cu cumpăratul) dar vor să vadă, şi dacă pot, şi să demonstreze dacă este o formă de cumpărare a notei minime de trecere bagând bani în buzunarul profesorului printr-o formă mult mai elegantă decât practica clasică cu banul în plic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.