Autobuze electrice, de anul viitor, într-un mare oraș din vestul României

776

Primăria Deva îşi propune, ca de anul viitor, transportul public din municipiu să se realizeze cu autobuze electrice, serviciul urmând să fie asigurat de către o firmă din subordinea primăriei.

Ieri, au fost iniţiate demersurile în acest sens, prin adoptarea unui proiect de hotărâre de către Consiliul local al municipiului. Pentru realizarea acestui proiect, autorităţile publice devene au la dispoziţie o finanţare europeană de circa 22 de milioane de euro, a declarat primarul interimar Ovidiu Moş.

„Avem un proiect de 22 de milioane de euro pentru modernizarea transportului public local şi avem nevoie de o societate. Firma de transport local se va înfiinţa săptămâna viitoare. Vor fi 18 maşini ecologice, dintre care 11 vor avea 45 de locuri, iar diferenţa de şapte, până în 20 de locuri. Vor fi staţii, sistem de ticketing, autogară, dispecerat şi depou. Banii pentru acest proiect sunt aprobaţi”, a declarat edilul şef al Devei. Acesta a mai spus că investiţia ar putea fi realizată şi finalizată în cursul anului viitor.

sursă: mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.