Obsesia suspectului de crimă de la Oradea. Ce plăcere ciudată avea Sorin Ioan Rogia

2875

Sorin Ioan Rogia, presupusul autor în cazul uciderii tânărului Radu Bogdan, al cărui cadavru a fost descoperit în data de 9 noiembrie, cu capul zdrobit pe malul Peţei, este judecat pentru distrugeri de aproape 50.000 de euro la Judecătoria Oradea, după ce, în septembrie anul trecut a incendiat mai multe garaje, containere de gunoi, dar şi toată cheresteaua depozitată lângă Facultatea de Muzică, aflată în şantier.

Zile de foc

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, tânărul a comis faptele în perioada 14 – 16 septembrie 2016. În prima seară, în jurul orei 21 – 21.30, Rogia a dat foc la 16 paleţi de lemn aparţinând unei firme din cartierul Nufărul, iar incendiul pe care l-a provocat a distrus şi peretele, respectiv acoperişul clădirii în care funcţionează societatea, prejudiciul fiind estimat la 30.000 de euro.

În aceeaşi noapte, Rogia a incendiat şi un container de tip iglu, destinat colectării deşeurilor reciclabile, pe strada Ronald Reagan, în apropiere de zona în care a comis şi crima de care e acuzat acum, paguba în acest caz fiind evaluată la 550 de euro.

O seară mai târziu, incendiatorul a schimbat zona. În jurul orei 20.30, a dat foc altor două igluuri, de pe strada Ceyrat, lângă sensul giratoriu de la intersectia cu strada Universităţii, cauzând firmei de salubritate RER Ecologic Service încă un prejudiciu, de astă dată de 1.100 de euro.

O jumătate de oră mai târziu, tânărul se afla deja în campusul Universităţii şi dădea foc materialelor lemnoase strânse lângă o clădire aflată în construcţie şi destinată Facultăţii de Muzică, focul topind uşile de la intrarea principală, dar şi câteva din geamurile termopan ale clădirii. Paguba a fost calculată la 3.975 lei.

Individul nu s-a oprit aici. După cum spun procurorii, în aceeaşi noapte Rogia a incendiat şi 4 garaje din acelaşi cartier. Într-unul dintre ele, în care proprietarii îşi ţineau bicicletele, o motoretă şi o moară de cereale cu motor electric, incendiatorul a provocat o pagubă de 3.000 lei.

În cazul unei boxe, în care erau păstrate hainele de iarnă ale locatarilor, produse alimentare, dar şi aparatură pentru un solar, focul a distrus inclusiv peretele exterior al blocului, unde a ars și un aparat de climatizare, prejudiciul fiind evaluat la peste 10.000 de euro. Rogia a mai incendiat un garaj, de unde focul s-a extins la încă o boxă, dar şi la o filigorie, distrugerile provocând o pagubă evaluată la 4.000 de euro.

Probleme cu alcoolul şi drogurile

Extrasul cenzurat al rechizitoriului pus la dispoziţia BIHOREANULUI nu arată nimic despre motivele care l-au determinat pe tânăr să facă asemenea acte de vandalism, nici despre cum a fost acesta dovedit, nici dacă şi-a recunoscut sau nu faptele. Sursele ziarului spun, însă, că Rogia avea mari probleme cu alcoolul și cu drogurile, pentru care urmase, de altfel, tratament de specialitate.

Dosarul a fost trimis în instanţă în luna iunie a acestui an şi a avut ca prim termen de judecată ziua de 9 noiembrie. Culmea, era chiar ziua în care individul a dispărut de acasă, devenind apoi principalul suspect al crimei de pe strada Grigore Ureche. Procesul în dosarul distrugerilor continuă la Judecătoria Oradea.

Pe de altă parte, în cazul crimei, Sorin Ioan Rogia a fost arestat în lipsă vineri, la solicitarea procurorilor de pe lângă Tribunalul Bihor, care spun că „există indicii temeinice” că el a comis fapta.

sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.