Cetatea Deva se numără printre atracțiile turistice ale județului Hunedoara prezente la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR), care se desfășoară până duminică la Complexul Expozițional „Romexpo” din Capitală, reprezentanții Primăriei Deva pregătind pentru turiști un circuit de șase zile care include excursii la monumente cunoscute din zonă.
Obiectivul este promovat într-un mod inedit de cavalerii Gărzii Cetății Deva, iar hărțile, broșurile, pliantele, flyerele și proiecțiile filmelor de prezentare ale fortăreței medievale din secolul al XIII-lea sunt puse la dispoziția tuturor celor care doresc să afle povestea monumentului.
„Ne-am bucurat de prezența a sute de vizitatori, dar și a unor tour-operatori importanți. Chiar din prima zi, standul nostru a primit aprecieri din partea mai multor ambasadori și secretari de stat în Ministerul Turismului, dar și a omului care a făcut istorie în gimnastica din România, antrenorul Octavian Belu. Primăria municipiului Deva este prezentă la TTR cu o ofertă interesantă — Cetatea, Complexul Aqualand și un circuit turistic de șase zile, care include vizite la cele mai importante obiective din județ”, a declarat vineri directorul Serviciului Public Administrare Cetate Deva, Alin Suciu.
O pată de culoare a reprezentat-o prezența cavalerilor din Garda Cetății Deva, care au făcut turul întregului târg, au dat onorul standurilor prezente la eveniment și au oferit materiale promoționale vizitatorilor.
Târgul de Turism al României se află la cea de-a 38-a ediție. La eveniment își promovează ofertele aproape 200 de expozanți din România, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Italia, Spania, Austria, Polonia și Israel.
sursa: agerpres.ro