Eveniment deosebit în Piața Operei din Timișoara, începând din această seară

641

Asociația Română de Educație în Diabet, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, vă invită astăzi,14 noiembrie, ora 18.00,la startul iluminării în culoarea albastră a clădirii Operei Naționale Române din Timișoara, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului 2017.

La nivel internațional, culoarea albastră este atribuită luptei împotriva diabetului, iar în fiecare an, una din clădirile reprezentative din diferite orașe se iluminează în această culoare. Prin această acțiune, se dorește creșterea conștientizării problematicii diabetului zaharat.

Iluminarea în culoarea albastră a clădirii Operei Naționale Române din Timișoara face parte din Campania Controlează-ți Diabetul, care se desfășoară în perioada 14-18 noiembrie la Timișoara. Coordonatorul științific al campaniei este prof. dr. Romulus Timar, șeful Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara și decan al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.
La momentul iluminarii vor participa membrii din echipa Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.

Calendar evenimente

14 noiembrie 2017– Iluminarea în albastru a clădirii Operei din Timișoara
16 noiembrie 2017 – Testări gratuite de glicemie și hemoglobină glicată + Screening de neuropatie diabetică și picior diabetic ( în fața Operei din Timișoara, între orele 09:00-16:00)
16 noiembrie 2017, ora: 10:00– Conferință de presă în Sala de ședințe a Prefecturii Județului Timiș
17 noiembrie 2017 – Testări gratuite de glicemie și hemoglobină glicată + Screening de neuropatie diabetică și picior diabetic (în fața Operei, între orele 09:00-16:00)
17 noiembrie 2017, ora: 13.00 – Comunicarea în diabet (Discutăm despre importanța comunicării în diabet) – Sala Aula Magna – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Invitat: Conf. Dr. Cornelia Bala – Președinte Asociația Română de Educație în Diabet
18 noiembrie 2017 – Simpozion științific „Diabet, Sindrom Metabolic și alte Boli legate de nutriție” / Loc desfășurare: Hotel Continental / Interval: 08:45-18:00

Campania Națională Controlează-ți Diabetul, ajunsă la cea de-a X-a ediţie,își propuneinformarea şi educareapubliculuilarg cu privire la importanţaprevenţiei diabetului, precum și asupracontrolului eficient aldiabetului și îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală.

De asemenea, campania vizeazăimplicarea specialiștilor, autorităţilor și mass-mediaîn propagareamesajului de alarmă cu privire la incidenţa și prevalența crescută a cazurilor de diabet în România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.