Surprize pentru copii la Târgul de Crăciun de la Timișoara. Mai e puțin până la deschidere

1463

Peste 110 căsuţe vor fi amplasate în Piața Victoriei la Târgul de Crăciun de la Timişoara.

Modalitatea de amplasare standurilor cu produse nu este mult diferită de cea din anii trecuți. Căsuțele vor fi așezate pe cele două părți ale Pieței Victoriei, iar zona de comercializare a produselor alimentare rămâne în parcarea de la Modex.

Comercianții vor primi căsuțe de la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, dar vor veni și cu propriile căsuțe, spune directorul Casei de Cultură Timișoara. Scena nativităţii va fi amplasată în fața Catedralei Mitropolitne de unde va şi începe amplasarea căsuţelor, pana la scena din fața Operei.

Şi anul acesta va fi deschis Atelierul lui Moș Crăciun pentru copii, iar organizatorii promit şi un carusel şi un trenuleț luminat destinat fotografiilor.

Și în Piața Libertății vor fi amplasate șapte sau opt căsuțe însă vor fi realizate de comercianți după modelul avizat de autorități.

Târgul de Crăciun de la Timișoara se va deschide în 1 decembrie și va putea fi vizitat pana în 8 ianuarie.

sursă: radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.