O nouă versiune a butonului Like, capabilă să exprime mai multe sentimente, prin emoticoane! Noile opţiuni, denumită Reactions de reţeaua de socializare, pot sugera acum dragoste, râs, încântare, tristeţe sau chiar furie!
Este suficient să poziţionaţi mouse-ul acolo unde este clasicul „Îmi place” ca să răsară şi celelalte butoane care transmit starea de spirit al utilizatorului Facebook. Aveţi, deci, la dispoziţie „Îmi place”, „Ador”, „Haha”, „Uau!”, „Tristețe” și „Furie”.
Rețeaua socială lansase această opțiune, experimental, în octombrie trecut în Irlanda și Spania.
Cât ceea ce priveşte introducerea unui buton de Dislike, inginerul Bob Baldwin de la Facebook a explicat că „Acţiunile de pe Facebook sunt axate pe interacţiunile sociale pozitive. Like-ul este cea mai facilă cale de exprimare a unui sentiment pozitiv. Nu cred că adăugarea unui mod facil de exprimare a unui sentiment negativ ar fi valoroasă pentru reţeaua de socializare”.