1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Cavalerii Templieri au renovat un salon al Spitalului Municipal Timișoara

Condiții mai bune pentru pacienții care ajung să fie internați la Spitalul Municipal Timișoara. Ordinul Cavalerilor Templieri a reușit să strângă suma de 50.000 lei, bani pe care i-a investit în modernizarea holului Clinicii de Chirurgie Toracică, dar și a unui salon al Clinicii de Medicină Internă, care arată acum ca-n Occident.

Am făcut toată această parte de primire și la etaj un salon de la cap la coadă, unde am reușit să construim și o baie. În continuare, cu ajutorul divinității, vom încerca să facem ceva și la o maternitate din Timișoara. Ne dorim foarte mult să construim câteva camere de rugăciune, unde atât pacienții cât și aparținătorii să-și poată găsi liniștea de care au nevoie”, a declarat, astăzi, Costel Paulescu, comandant al Cavalerilor Templieri Timișoara.

Daniel Lighezan, șeful Clinicii de Medicină Internă de la Spitalul Municipal Timișoara, a declarat că în secția pe care o conduce sunt internați anual peste 2.000 de pacienți. „Din păcate, prea puține saloane au baie proprie. În acest salon nu aveam condițiile de baie separată, iar introducerea unei băi pentru pacienți a fost un lucru foarte bun. Celelalte condiții existau, nu poți să spui că actul medical a fost îngreunat din această cauză, dar pentru pacienți să aibă baia la salon este mult mai ușor”, a mai precizat medicul Daniel Lighezan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :