1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Apartament incendiat intenţionat în Timişoara – foto

Un apartament din Timişoara a fost incendiat intenţionat, transmit pompierii de la ISU Banat. Ar fi fost aprinse, intenţionat, mai multe material textile, iar focul a cuprins repede întreg apartamentul.

“ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la un apartament dintr-un bloc cu două nivele, din Timișoara. Incendiul s-a manifestat la un apartament la nivelul doi. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autosanitară SMURD, un ofițer şi 11 subofițeri din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timișoara. În urma incendiului, au ars bunurile din 3 încăperi ale locuinței”, spun pompierii.

La izbucnirea incendiului au reuşit să iasă afară toţi locatarii care se aflau în imobil, 8 persoane, printer care şi 2 copii. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care, la scurt după producerea incendiului, au reținut un bărbat de 61 de ani suspectat că ar fi incendiat apartamentul. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :