Jandarmii montani din Caraș-Severin sunt în alertă de marți seara. Doi bărbați din Reșița s-au rătăcit pe muntele Semenic. Misiunea este foarte grea din cauza ceții dense care face ca vizibilitatea sa fie extrem de redusa.
,,Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin a fost sesizat in data de 07 noiembrie a.c., ora 21.19, despre faptul că doi bărbați în vârstă de 44 şi 49 ani, domiciliați în mun.Reșița, au plecat în dimineața zilei, în masivul Semenic, pentru a culege bureți. În urma apelului primit jandarmii montani au început deplasarea spre locul indicat unde au găsit autoturismul cu care cei doi bărbați s-au deplasat pe Platoul Semenic. Din cauza condițiilor atmosferice, ceață densă, căutările au fost întrerupte, fiind reluate azi, 08 noiembrie a.c., ora 09.30. La aceste activități de căutare participă personal din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, a Poliției Caraş-Severin, Salvamont Caraş-Severin, ISU Caraș-Severin şi rangeri”, transmite Jandarmeria Caraș-Severin.