3.1 C
Timișoara
vineri 20 decembrie 2024

Conferință antidrog la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului cu participarea Ambasadei SUA din România

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din Timișoara, în parteneriat cu consilierul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Matthev Jones, au organizat marți o dezbatere în cadrul proiectului ”Nu droguri, nu traficul uman!”

La eveniment au luat parte şi instituții importante ale statului român situate în primul eșalon al luptei împotrivă traficului și consumului de droguri și al traficului de persoane, fiind invitați reprezentanții Prefecturii Timiș și ai Consiliului Județean Timiș, dar și ai Ligii Studenților și structuri ale luptei directe cu fenomenele infracționale : DIICOT, Poliția Județeană Timiș, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională împotrivă Traficului Uman, reprezentanți ai Autorității Naționale a Penitenciarelor.

Preşedintele CJT Călin Dobra, a felicitat USAMVB şi Ambasa SUA pentru organizarea unui astfel de eveniment foarte important, în această conjunctură, când migraţia din Asia şi Africa a luat o amploare fără precedent. „Fenomenul traficului de persoane şi de droguri i-a proporţii tot mai mari în ultima vreme, iar această dezbatere este foarte necesară. Trebuie ca împreună să facem un pas înainte pentru a veni în sprijinul celor care se lasă manipulaţi şi influenţaţi. Din păcate Timişul livrează material în acest sens şi este foarte grav. Sună urât, dar mai bine să fim direcţi pentru a conştientiya mai bine această problematică”, a fost mesajul lui Dobra.

La rândul său rectorul USAMVB, prof. univ. dr. Cosmin Popescu: „Organizarea acestei dezbateri la USAMVB a fost o decizie comună, dar proiectul a venit ca o necesitate împotriva acestui fenomen care există la nivel naţional şi nu îl putem ascunde. Aici la USAMVB Timişoara, învaţă mii de tineri şi mai important decât a combate este a preveni. Astfel, am dorit să transmitem un mesaj puternic din partea USAMVB şi a celorlalte instituţii ale statului şi a Ambasadei SUA pentru a se înţelege ca studenţii noştri şi ceilalţi tineri din Banat să nu aibă asemenea preocupări şi trebuie să evite consumul de droguri şi traficul de persoane”.

Obiectul de activitate al Ambasadei SUA implică şi campanii de combatere a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Fenomenul este unul global şi România este o sursă şi de tranzit pentru victime dar România încearcă, în acelaşi timp, să ajute victimele acestui fenomen. Prezent la dezbatere, consilierul politic al Ambasadei SUA, Matthev Jones, a spus că „ambasada SUA lucrează foarte bine cu Agenţia Naţională de Combatere a Traficului de Persoane, cu DIICOT şi cu alte instiuţii ale statului român. Suntem interesaţi şi de zonele de la graniţă care sunt afectate de acest flagel pentru a-l combate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un laborator modern de luminotehnică inaugurat la UPT, cu sprijinul Power Electric

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat...

Program de sărbători, la Piața Volantă Stadion din Timișoara

Societatea Piețe S.A. Timișoara vine în sprijinul producătorilor și timișorenilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Programul de funcționare pentru Piața Volantă Stadion din Timișoara...

Citește și :