Trei zile pline pentru polițiștii rutieri din Caraș-Severin. Drumurile din județ au fost împânzite de oamenii legii care au aplicat amenzi de peste 120 de mii de lei.
În perioada 3 – 5 noiembrie, polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul nerespectării prevederilor legale privind viteza de deplasare pe drumurile publice, depăşirile şi consumul de alcool la volan. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate de către poliţiştii 418 sancţiuni contravenţionale în valoare de 122.085 de lei.
Viteza a fost una dintre abaterile sancționate pe șoselele județului fiind aplicate 247 sancțiuni pentru depășirea vitezei legale, alte 10 pentru nerespectarea regulilor de depășire și 2 pentru consumul de alcool. Pentru infracțiunile constatate, polițiștii au întocmit 3 dosare penale la regimul circulației rutiere.