Poli a regăsit gustul victoriei în Liga I!

135

ACS Poli pare să fi ieșit din perioada proastă pe care a traversat-o. Violeții lui Ionuț Popa au învins-o pe Astra cu 2-1 după o partidă în care a beneficiat de superioritate numerică și de un autogol spectaculos.

Victoria din Cupa României cu concitadina ASU Politehnica pare să îi readus moralul prim-divizionarei ACS Poli. Echipa de pe Dan Păltinișanu a pus capăt seriei de rezultate negative în Liga I printr-un succes cu 2-1 în compania celor de la Astra Giurgiu. Misiunea gazdelor a fost ușurată de faptul că a jucat cu un om în plus timp de 60 de minute după eliminarea lui Abang. În plus, golul victoriei a venit cu largul concurs al portarului advers care și-a deviat mingea în propria poartă la șutul superb al lui Mailat.

Poli a primit o mână de ajutor în minutul 30, când Abang a fost eliminat de centralul Sebastian Colțescu pentru al doilea galben. Atacantul oaspeților îl accidentase pe Croitoru și și-a lăsat echipa în 10 iar fostul căpitan al violeților a ieșit pe targă. Superioritatea numerică s-a simțit șapte minute mai târziu; Abraw a plecat de la limita ofsaidului și nu a reușit să îl învingă pe Iliev. A făcut-o Munteanu care a urmărit mingea respinsă: 1-0.

Finalul primei reprize a fost unul extrem de tensionat. Crețu a făcut un fault la jumătatea terenului și banca giurgivenilor a cerut al doilea galben pentru fundașul timișorenilor. Protestele au continuat și în cele din urmă antrenorul Edi Iordănescu a fost trimis în tribună după ce s-a dat în spectacol.

În startul părții secunde Poli a avut șansa de a închide jocul la ocazia lui Curjuric, croatul a finalizat modest și l-a evidențiat pe Iliev. La poarta adversă, Astra e egalat în minutul 59 prin Balaure cu o finalizare elegantă din careu.

Egalitatea de pe tabelă a persistat doar 12 minute. Mailat a trimis o ghiulea de la 35 de metri care a zguduit transversala porții oaspeților de unde a ricoșat în portarul Iliev și s-a oprit în plasă: 2-1. Avea să fie și scorul final pentru că în ultimele 20 de minute nu s-a mai înregistrat ocazii importante. Gazdele și-au apărat avantajul în fața unui adversar în inferioritatea numerică.

ACS Poli: Curileac – Crețu (min. 46 – Ciucur), Bocșan, Melinte, Țigănașu – Soljic, Vașvari – Mailat, Croitoru (min. 31 – Curjuric), Munteanu (min. 72 – Doman) – Abraw.

În runda viitoare, ACS Poli se deplasează la Ploiești pentru confruntarea cu codașa clasamentului, Juventus București. Timișorenii au urcat o poziție până pe 9 cu 21 de puncte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.