ISU Caraş-Severin caută sute de pompieri militari

841

Vrei să devii pompier? Acum ai ocazia! ISU Semenic Caraş-Severin caută sute de noi colegi. Doritorii trebuie să urmeze cursurile Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

Sunt scoase la concurs 300 de posturi – 275 de subofițeri și 25 de maiștri militari – pentru sesiunea de admitere din ianuarie 2018.

Noutatea constă în faptul că, începând din acest an, durata de școlarizarea a fost redusă de la doi ani la un an, numărul de locuri scoase la concurs a crescut semnificativ, iar proba de verificare a cunoştinţelor va consta într-un test grilă, susținut doar din disciplina matematică. Procesul instructiv-educativ va cuprinde 19 săptămâni de cursuri și 16 săptămâni de pregătire practică, prin învăţământ de zi”, transmite ISU Caraş-Severin.

Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”SEMENIC” al Judeţului Caraș-Severin, până la data de 5 decembrie 2017, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00.

Pentru a fi admiși, candidații trrebuie să parcurgă următoarele etape și probe de concurs:
• etapa I: de selecţie – constă în examinare medicală și evaluare psihologică.
• etapa a II-a de selecţie – constă în contravizita medicală, verificarea aptitudinilor fizice și susținerea probei de verificare a cunoştinţelor.

Etapa a doua de selecţie – concursul de admitere – se desfăşoară în perioada 13-21 ianuarie 2018, potrivit calendarului admiterii.

Fiecare candidat trebuie să depună la structura de Resurse Umane a inspectoratului nostru un dosar de recrutare. Informații privind înscrierea, condițiile, documentele necesare pentru dosarul de recrutare și etapele concursului de admitere se găsesc pe site-ul unității noastre www.isusemenic.ro – secțiunea Carieră – http://isusemenic.ro/Cariera/Boldesti%202018.PDF, sau la telefon 0255/211213.

Elevii Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti vor beneficia de mai multe avantaje pe parcursul studiilor:
 realizarea pregătirii de specialitate în condiţii similare celor din activitatea operativă;
 obţinerea permisului de conducere categoriile „B” şi „C”;
 obţinerea certificatului pentru ocupaţia de paramedic;
 asigurarea gratuită a condiților de cazare și hrănire;
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare profesională, de comunicare într-o limbă străină şi de utilizare a computerului;
 organizarea de activităţi extracurriculare: excursii, vizite la obiective turistice; vizionări de spectacole, programe cultural-artistice şi recreative;
 participarea la concursuri culturale şi competiţii sportive;
 schimburi de experienţă organizate în cadrul parteneriatelor încheiate cu instituţii de învăţământ militare/civile.

Absolvenții acestei unități de învățământ vor avea locul de muncă asigurat, prin repartiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.