Ce-au pățit două profesoare de la o universitate de medicină din vestul țării !

2836

Tribunalul Bihor s-a pronunţat, miercuri, în procesele de corupţie declanşate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pe numele profesoarelor Adriana Pirte şi Camelia Dalai de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea.

Cele două profesoare au fost trimise în judecată în luna martie a acestui an în două dosare distincte. Prima a fost Pirte, pe 3 martie, acuzată de 15 infracţiuni de luare de mită, constând în „sume cuprinse între 50 şi 400 euro, precum şi diverse bunuri”, cerute de la mai mulţi studenţi, „pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învăţământ”.

A urmat, două săptămâni mai târziu şi Camelia Dalai, căreia i s-au imputat 5 infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, comise în perioada mai – septembrie 2016, când „ar fi primit sume între 300 lei şi 100 euro, dar şi cosmetice, cafea şi un stilou, de la 6 studenţi, pentru a-i promova la examenul de la disciplina „Protetică dentară”.

Deşi începute separat, cele două procese s-au finalizat la Tribunalul Bihor deodată, miercuri, când instanţa a dispus condamnarea în cazul amândurora: Pirte a primit 3 ani de închisoare, iar Dalai la 2 ani şi 4 luni. Ambele pedepse au fost însă suspendate sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Completul de judecată a dispus şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de cadru didactic în orice sistem de învăţământ pe o durată de 5 ani, începând de la data rămânerii definitive a sentinţei.

Totodată, în cei 3 ani de probă, atât Pirte cât şi Dalai vor trebui să urmeze un program de reintegrare socială, derulat de serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile.

Instanţa a dispus, de asemenea, ca cele două femei să returneze studenţilor toate atenţiile primite. În cazul lui Pirte, e vorba despre 1250 euro, 600 lei, o pereche de cercei de argint în valoare de 240 lei şi un set de parfum în valoare de 170 lei iar în cel al lui Dalai, de 300 lei, 100 euro, un parfum marca Avon, 2 creme de corp, trei pachete de cafea marca Lavazza şi 2 kilograme de iepure.

Verdictul Tribunalului Bihor nu este, însă, unul definitiv, existând posibilitatea ca cele două profesoare universitare să îl atace la Curtea de Apel Oradea.

sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.