Noi speranți din partea responsabililor de la Ministerul Sănătății pentru modernul Centrul de Mari Arşi din Timişoara, clădire inaugurată cu multe luni în urmă, cu saloane goale și nofolosite. Acesta va primi o parte din echipamentele necesare până la finalul anului, anunţă Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, notează Radio Timișoara.
El spune că procedura pentru dotare este parţial începută atât pentru centrul din Timişoara cât şi pentru cel din Iaşi, aparatura urmând să fie achiziţionată cu fonduri de la Banca Mondială.
“Ceea ce facem în momentul de faţă este faptul că lucrăm la studiile de fezabilitate pentru centrele noi de arşi. În Bucureşti vor fi două centre: unul la Spitalul Grigore Alexandrescu şi unul la Spitalul Bagdasar iar în ţară: Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi. Situaţia Iaşiului este puţin mai avantajată faţă de celelalte, la fel cum este, parţial, situaţia şi în Timişoara. (…) Parţial a pornit procedura pentru dotarea centrului din Timişoara şi a celui din Iaşi cu aparatură, pe procedură, de Banca Mondială. Sperăm ca până la sfârşitul anului primele echipamente să fie deja prezente acolo”, a precizat ministrul,.
În paralel, se lucrează la studiile de fezabilitate pentru construcţia în Bucureşti a două noi centre destinate marilor arşi.