Catalunia vrea ruperea definitivă de Spania, Scoția dorește și ea independența de Marea Britanie pe motiv de Brexit, iar, undeva, departe de noi, cei din Europa cel puțin, pe continentul american, Brazilia pare a intra, la rândul ei, în hora fierbinte a posibilei dezagregări teritoriale. Ai zice că nimeni nu mai pare întreg la cap pe această planetă, unde insecuritatea și angoasele de toate nuanțele devin, pe zi ce trece, ,,stăpânii jocului”. Vorba cuiva, ins meșteșugit cu virtuțile Vechii Elade, nu doar că nu mai e de mult ,,pace sub măslini” în lumea actuală, dar parcă joaca de-a ruleta rusească devine plăcerea preferată a liderilor politici de pretutindeni. Până la urmă, nimic din ce se întâmplă acum în diferitele locuri fierbinți ale Terrei nu e rodul întâmplării, al hazardului de tip buzzatian ( să ne amintim de tulburătoarea poveste din Deșertul Tătarilor!), ci, vai nouă, e consecința felului în care sunt conduse societățile democratice, astăzi.

Mă refer, firește, la marile națiuni consolidate democratic, la Statele Unite, la Marea Britanie, la Franța, chiar la Germania, și – cu atât mai mult în actualul context –,  la Spania! Orice comparație cu ce se petrecea în politica marilor națiuni europene cu doar vreo două-trei decenii în urmă în raport cu ceea ce se întâmplă astăzi, la nivelul establishment-ului politic al acelorași state, devine de un ridicol absolut.

Socialistul Mitterrand, creștin-democratul Kohl, doamna Thatcher, chiar și longilinul cu alură de star de cinema, fost premier al Spaniei, Felipe Gonzales, par – și chiar sunt – Zei ai Olimpului în comparație cu caricaturalii lideri politici ai marilor puteri din vremea noastră!

Dacă primii au construit cu migală și rafinament intelectual ,,noua lume nouă” de după Zidul Berlinului, cei de astăzi, așa-zișii lideri politici de tipul lui Macron, Theresa May, Rahoy și, din nefericire, chiar și Merkel la braț cu Trump, se dovedesc a fi, zi după zi, demolatorii arhitecturii democratice desăvârșite, la finele anilor ’80, de liderii politici adevărați amintiți mai devreme. O dovadă în plus, iată, că fără cultură, discernământ și educație nu doar politică, ci – în primul rând –  intelectuală, nimic nu poate dura la nesfârșit. Așa am ajuns să fim din nou bântuiți de spectrele dătătoare de fiori ale trecutului nu foarte îndepărtat, de tipul Războiului Civil Spaniol, al segregărilor teritoriale pe principii etnice, al umorilor naționaliste reînviate aproape din senin.

Demonii trecutului încep să ne facă din nou cu ochiul, ce-i drept încă destul de stingheriți și ei, deocamdată, așteptând de după colț ca liderii tragi-comici ai lumii de azi să se joace, înconstienți, mai departe, cu destinele supușilor lor.