Culturi de cannabis distruse, grup infracţionat organizat, destructurat

248

Poliţiștii din Timiș au întreprins o misiune în ultimele 5 zile, în urma căreia au reuşit să destructureze un grup infracţional organizat, specializat în creşterea şi vânzarea de cannabis. După un flagrant, mai multe percheziţii şi arestări, oamenii legii au descoperit 5 culturi de cannabis. Au ridicat 150 de kilograme de marijuana şi au tăiat 136 de plante ajunse la maturitate. De asemenea, poliţiștii, cu ajutorul mascaţilor de la DIICOT, au descoperit 5 plantaţii de cannabis: una în localitatea Blajova, din Timiş, şi alte 4 pe câmp, la limita dintre judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

„În perioada 6-9 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au depistat în flagrant delict doi bărbați, de 30 și 41 de ani, în timp ce comercializau aproximativ un kilogram de cannabis, pe raza municipiului Timișoara”, transmite Poliţia Timiş.

Oamenii legii au efectuat şi 5 percheziţii, în urma cărora 7 persoane au fost conduse la audieri, 3 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, iar ulterior, arestate preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.