Dispăruți în adâncuri. Misterul se amplifică după accidentul de la Coronini

4206

Accidentul rutier de la Coronini rămâne cuprins de mister. Şoferul a reuşit să se salveze, deşi a plonjat cu maşina în apă. Ceilalţi 4 ocupanţi ai autoturismului sunt, în continuare, de negăsit. Maiorul George Cozariuc de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, cel care a condus operaţiunea de căutare, a spus că în autoturism nu a fost găsită nicio persoană. Portierele erau blocate, parbrizul și luneta intacte, doar geamurile laterale erau sparte, dar nu cel din sânga faţă, locul şoferului. Acesta a făcut şi câteva recomandări celor care au „ghinionul” să plonjeze cu maşina în apă. Reacţia de moment este vitală.

Maşina care a plonjat sâmbătă în Dunăre este supusă acum unei expertize tehnice, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Fără cadavre, nu se poate face o altă încadrare juridică, spun poliţiştii.

„Până la găsirea victimelor, căutările vor continua zilnic şi vor fi efectuate de un echipaj cu o barcă de la Secţia de Pompieri Moldova-Nouă, un echipaj cu o ambarcaţiune de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi un echipaj cu o ambarcaţiune de la Poliţia Navală”, a mai spus maiorul George Cozariuc, prim adjunct al comandantului ISU Caraş-Severin.

sursă: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.