Un miner decedat, un altul rănit grav și al treilea în stare stabilă după mai bine de 12 ore de intervenție a salvatorilor minieri.
După aproximativ 7 ore de intervenție în subteranul minei Lupeni, salvatorii minieri au reușit să ajungă la primul dintre ortacii blocați de surparea produsă la aproximativ 400 de metri sub pământ. Minerul a fost descoperit conștient și cooperant și a fost purtat de salvatori pe o targă până la ieșirea din subteran, la Puțul Sud, unde a fost preluat de un echipaj SMURD.
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat în timpul operațiunilor de salvare că: ”intervenția salvatorilor este extrem de atentă în aceste momente, echipele de salvare intervin cu multă precauție pentru a nu înrăutăți starea accidentatului. Conform procedurii, imediat ce va fi deblocat dintre stâlpi i se va acorda primul ajutor în mină și va începe transportarea acestuia către suprafață”.
După evaluarea preliminară realizată de către echipajul ambulanței de terapie intensivă, care are în componența sa un medic, s-a constatat că pacientul prezenta multiple traumatisme și fracturi ale membrelor superioare și inferioare și a fost transportat de urgență, cu un elicopter dotat pentru zbor pe timp de noapte, la Spitalul Floreasca din capitală.
În timpul operațiunilor de salvare a primului miner s-a stabilit un contact cu al doilea miner prins sub surpare. Acesta era conștient și se afla într-o zona protejată, nefiind afectat. La mai puțin de jumătate de oră de la extragerea primului miner, următorul ortac a fost preluat de medicii SAJ care l-au transportat în stare stabilă la UPU Petroșani pentru investigații suplimentare.
Din păcate, al treilea miner în vârstă de 39 ani nu a supraviețuit.
Începând cu ora 21, alți 15 salvatori minieri au înlocuit echipa care a intrat în subteran imediat după producerea accidentului de muncă. Operațiunile de căutare-salvare a minerilor blocați sub surparea de pământ au durat în jur de 12 ore.
sursă: hunedoaralibera.ro