S-a încheiat primul modul din cadrul programului „(re)Start! Practici de restaurare”

163

În cadrul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, timp de trei zile, specialiști din domeniul protejării și restaurării patrimoniului au susținut, în fața cursanților, prelegeri despre principiile conservării, etapele restaurării sau prevederile legislative în domeniu, ducând şi la închiderea primului modul.

“Considerăm că aceste cursuri sunt importante pentru formarea oricărui profesionist care își dorește să lucreze pe clădiri monument sau in zone istorice protejate și de protecție. Deși extrem de variat (arhitecți, ingineri, constructori, tehnicieni, economiști, etc…), grupul de cursanți din acest an este omogen datorită interesului evident pe care îl arată față de subiectul restaurării de arhitectură și totodată dau dovadă de multă implicare. Pentru prima dată cursul propune și un studiu de caz pe un imobil monument istoric, care va fi analizat și urmărit în toate etapele, de la proiectare până la execuție.” – spune Raluca Pescar, președinte al Asociației Expose Architecture, principalul organizator al evenimentului.

Cursul va continua și weekendul următor, între 6 și 8 octombrie, cu un al doilea modul, unde cursanții vor asista la cursuri, precum: Etapele restaurării clădirilor istorice – metode, tehnici si proceduri de curățare a fațadelor istorice, Cauzele degradărilor sau Reprezentarea stării actuale a obiectului de arhitectură. Invitat special al acestui modul este prof. dr. arh. Michele Mole.

El este, de altfel, și unul dintre protagoniștii unei întâlniri în premieră, care va avea loc la Bastionul Theresia. “Surpriza noastră pentru cursanți dar si pentru întreg publicul timișorean este evenimentul Artist Talk, care va avea loc vineri, în prima zi a celui de-al doilea modul. Pentru prima dată, doi reprezentanți de marcă ai arhitecturii contemporane: Dorin ŞTEFAN (RO) și Michele MOLE (IT), împreună, față în față cu publicul timișorean. Este o ocazie unică de dialog deschis, atât între profesioniștii arhitecți cât și împreună cu toți cei prezenți, pe o tematică care frământă întreaga comunitate: raporturile dintre oraşul istoric și intervențiile contemporane.”, spune Raluca Pescar, președinte al Asociației Expose Architecture.

Ultimul modul din cea de a treia secțiune a programului “(re)Start! Practici de restaurare” se va desfășura între 13 și 15 octombrie.

„(re)Start! Practici de restaurare” este un proiect marca Asociatia Expose Architecture, în colaborare cu Direcția Judeţeană Pentru Cultura Timiş, RUR – Biroul teritorial al Regiunii 5 Vest, Consulatul Onorific al Republicii Italiene la Timişoara, Școala de specializare in restaurare La Sapienza – Roma, Institutul Naţional al Patrimoniului și Institutul Superior pentru Conservare şi Restaurare – Roma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.