4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

894 de autovehicule abandonate au fost semnalate în Timișoara. Doar 35 au fost ridicate!

Poliția Locală Timișoara continuă verificările pe linia autovehiculelor abandonate în Timișoara.

Astfel, din 1 ianuarie 2016 și până în 14 martie 2016, data la care a fost demarată campania prin care s-a solicitat cetățenilor ca, în cazul în care observă astfel de autovehicule, să le sesizeze la telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro, au fost înregistrate un număr de 70 de sesizări.
După data de 14 martie, numărul sesizărilor a crescut cu 300 la sută, înregistrându-se 434 sesizări. Alte 37 de situații au fost constatate din oficiu de polițiștii locali aflați în teren.

Numărul total de autovehicule semnalate, de la 1 ianuarie și până în prezent este de 894, majoritatea în urma campaniei.
Deși volumul de muncă a fost mare, iar legislația impune verificări și termene care trebuie respectate, polițiștii locali au soluționat din martie și până în prezent 78 la sută din totalul sesizărilor, fiind verificate 725 de autovehicule.

Din acestea, în urma somațiilor aplicate și verificărilor efectuate, 265 autovehicule au fost ridicate de proprietari – 37%, 425 de autovehicule nu fac obiectul Legii 421/2002, adică fie nu se află în locația reclamată de mai mult de un an de zile, fie au taxele și impozitele plătite la zi, iar proprietarii nu renunță la dreptul lor asupra autovehiculelor – 58%, iar 35 au fost deja ridicate de Societatea Drumuri Municipale – 5%.

La ora actuală, se mai află în lucru un număr de 109 sesizări, privind 169 autovehicule.
În această perioadă au fost aplicate 619 somații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :