Prima zi comemorativă a Revoluției a fost una cu lacrimi pentru timișoreni. Vineri, 16 decembrie, la Timișoara a plouat cu tunete și fulgere. Și acum 33 de ani a plouat, dar atunci ploaia a spălat de pe caldarâm sângele celor care au murit strigând „Libertate!”.

În cinstea acelor momente, la Cinema Victoria au avut loc două proiecții consecutive ale unor documentare despre Revoluția din 1989. Documentarele au fost realizate de liceeni și surprind interviuri cu revoluționari — o cronologie a lucrurilor mari înfăptuite de oamenii simpli de atunci.

Filmul ’89 surprinde evenimentele petrecute la Timișoara, văzute prin ochii lui Ioan Savu, Ioan Mura și Constantin Jinga. Documentarul LI8E9 (Liber) vorbește despre clipele dificile prin care a trecut, la București, Nicoleta Giurcanu, la acea vreme adolescentă cu vârsta de 14 ani. Realizatorii documentarului sunt Ioana Satmari și Fabian Leiba.

Publicul prezent vineri, 16 decembrie, la Cinema Victoria a știut prea puțin că împarte același hol cu niște eroi. După cele două proiecții de film documentar,  revoluționarii au fost invitații unei dezbateri în cadrul căreia și-au împărtășit gândurile despre Revoluția din 1989.

Sânge de revoluționari

„Eram pregătiți și doream schimbarea. Ne-au luat tot ce-am avut. Cărămizile pentru casă nouă din curte, vitele din grajd, păsările. Când n-au mai avut ce să ia, a intrat la noi un activist de partid. Eram tatăl meu, mama, sora mea de trei ani și eu de cinci ani. I-au pus tatălui meu pistolul în piept și i-au zis: «Semnează, că te împușc!». Tatăl meu, cu riscul de a muri, a zis: «Trage, că eu nu semnez!».” Acestea sunt mărturisirile lui Ioan Savu despre cum au fost tratați părinții lui în comunism.

Preotul Ioan Mura a participat la proteste ca „să-și ia porția de libertate”. Spune că gândul acesta i-a fost semănat de poveștile bunicului, care a fost anchetat de Securitate, sau de colegii săi de generală din Caransebeș, care au plecat din țară. El n-a mai plecat. Dumnezeu avea un plan mare pentru el.

Miercuri, 20 decembrie 1989, oamenii au plecat din Calea Buziașului, din zona industrială. Coloana de muncitori avea aproximativ un kilometru. Erau peste 10.000 de oameni. Ioan Savu era programator la serviciul de calcul de la Fabrica de Detergenți. El a traversat cu rapiditate coloana și a dat tonul, în timp ce a îngânat: „Li-ber-ta-te!”. Apoi cei peste 100.000 de oameni au scandat împreună, devenind unul — un singur organism care mărșăluia pe străzile Timișoarei și care s-a oprit în fața Catedralei Mitropolitane. În mulțime se scanda: „Veniți și voi cu noi, și voi aveți copii!”.

„Nu trageți, fraților!”

Documentarul ’89 surprinde povestea momentului în care s-au tras primele focuri de armă. În Piața Operei (actuală Victoriei) erau vehicule blindate. Era plin de fum și mirosea a praf de pușcă. Părintele Constantin Jinga povestește că, în locul în care el se afla, armata a împușcat o familie: o mamă și două fetițe. Tatăl lor a scăpat cu viață pentru că, rămânând în spate, nu a apucat să intre în bătaia rafalelor de gloanțe.

Constantin Jinga era alături de prietena lui, când el s-a prăbușit împușcat la pământ. Atunci, prietena lui a strigat: „Criminalilor, nu trageți fraților!”. Soldații încă trăgeau focuri de armă. Părintele Jinga a fost ridicat de pe caldarâm de patru necunoscuți. În timp de îl ridicau, rafala de gloanțe nu s-a oprit, iar unul dintre cei patru a fost împușcat în mână. Părintele Jinga avea 20 de ani la vremea aceea, iar militarul care a tras glonțul era cam de-o seamă cu el. Constantin Jinga terminase armata în același an și era student în anul I la Litere.

Nicoleta Giurcanu urmărea de la București evenimentele. La ei în familie aveau un radio pe care-l puneau pe caloriferul rece. Ascultau Europa Liberă în fiecare seară, când tatăl venea de serviciu. A auzit la radio strigătul: „Nu trageți, fraților!”. Își amintește că toată noaptea a plâns și s-a rugat. În noaptea de 21 decembrie, la București, copiii urmau să stea la ferestre cu lumânări aprinse, în semn de solidaritate pentru Timișoara.

„Liber”

În acea seară, Nicoleta și fratele ei mai mic au fugit de acasă pentru a participa la protest în Piața Universității. Spune că nu au petrecut mult timp acolo. „Ne usturau ochii, strigam: «Libertate!». Apoi, din întuneric am auzit un ordin. «Luați-i!»”. Nicoleta, alături de tatăl și de fratele ei mai mic, a fost urcată în dubă și dusă la Fortul 13 Jilava.

Fortul 13 al penitenciarului Jilava a fost cea mai cruntă închisoare pentru deținuții politici din perioada comunistă. Acolo au fost duși câțiva dintre protestatarii din Piața Universității.

Nicoleta și fratele ei mai mic erau copii. Nicoleta avea 14 ani, iar fratele ei, 12 ani. În perioada comunistă, începând cu vârsta de 14 ani erai considerat deținut politic.

„Ați vrut libertate, ați vrut democrație? Lasă, mă, că vă dau eu libertate și democrație!”

În documentarul LI8ER (Liber), Nicoleta Giurcanu povestește momentele crunte prin care au trecut în acea noapte protestatarii duși la penitenciarul Jilava.

„(…) Am fost bătuți îngrozitor. Ne băteau și ne puneau să strigăm «Libertate!». Eram ținuți în picioare și nu ne lăsau să atingem pereții cu palmele. Tata se afla între mine și fratele meu. Ne lăsau picioarele de la bătaie și cădeam, iar tata ne ridica.”

„Puneau furtunurile cu apă pe noi și ba dădeau cu apă foarte rece, ba dădeau cu apă fierbinte. Era un abur de nedescris. Apoi au luat prosoapele, le-au înnodat și ne-au bătut cu prosoapele ude. Urmele acelor prosoape au înnegrit carnea pe noi în următoarele zile.”

Ulterior, Nicoleta, fratele ei, alături de alți șapte copii, au fost duși la Centrul de Primire Minori. Abia după aproape 30 de ani a reușit să povestească clipele grele prin care a trecut acolo. În tot acest timp, nici ea, nici fratele ei nu le-au povestit părinților tot ceea ce au suferit la centru.

Momente grele și la Timișoara

Ioan Savu povestește că negocierile cu prim-ministrul Dăscălescu au fost pentru el momente dificile fiindcă în fața Consiliului Județean erau militari înarmați până în dinți. El mărturisește că în acele momente s-a gândit la soția și la copii săi.

În centrul Timișoarei erau sute de mii de oameni. La Consiliul Județean sindicatele de muncitori purtau negocieri cu partidul comunist. Un singur om nu putea negocia în numele a 100.000 de suflete, așa că, la sugestia lui Ioan Savu, s-a adunat un grup alcătuit din mai mulți reprezentanți. Ioan Savu nu plănuia să se implice, însă știa că nu le poate ține oamenilor prelegeri despre libertate, dacă îi trimite ceea ce considera a fi un pericol.

Așa că s-a dus și el, dar nu s-a dus nepregătit. A făcut, alături de preotul Ioan Mura, o listă cu toți membri reprezentanți ai muncitorilor, iar în cazul în care li s-ar fi întâmplat ceva, lumea avea să știe că ei au participat la negocieri.

Îngeri printre oameni

Constantin Jinga nu știe cum i-a întâlnit pe cei care l-au ajutat, iar pentru el momentele prin care a trecut au reprezentat o serie de coincidențe. A evitat moartea de mai multe ori. Prima dată când a fost împușcat, iar glonțul nu i-a nimerit vreun organ vital.

A doua oară, la spital, când, la îndemnul unui om căruia nu i-a cunoscut niciodată identitatea, a fost aruncat afară din liftul de la Spitalul Județean, în care au fost împușcați protestatari. A treia oară s-a întâmplat la morga spitalului, când cel care a venit să numere cadavrele l-a recunoscut.

Ulterior, acesta a chemat și Salvarea, care l-a dus la Victor Babeș. Câteva zile, s-a zbătut între viață și moarte. Faptul că a reușit să-și recapete puterile a însemnat pentru preot o revoluție personală, spune el.

„Voi să duceți mai departe libertatea pe care noi am câștigat-o!”

Cei patru eroi îi sfătuiesc pe tineri să nu se lase înfrânți și să își exprime nemulțumirea atunci când consideră că sunt nedreptățiți. „De câte ori veți simți că drepturile voastre sunt îngrădite, reacționați! Întotdeauna să aveți puterea să priviți în ochi și să acuzați atunci când simțiți că nedreptatea este în preajma voastră și că ați fost călcați în picioare!”, este mesajul Nicoletei Giurcanu.

Tot ea îi îndeamnă pe cei tineri să ducă mai departe lupta pentru libertate. „Să ridicați steagul ăsta sus și întotdeauna să aveți curajul să continuați această luptă. Voi să duceți mai departe libertatea pe care noi am câștigat-o cu atâta preț!”, spune Nicoleta Giurcanu.