800 de euro pentru un permis fals

226

Un tânăr de 22 de ani, din județul Olt, a încercat să treacă frontiera, la Nădlac, prezentând la control un permis de conducere fals.

La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Italia, polițiștii de frontieră constatând că actul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Tânărul a declarat că a obţinut permisul de conducere din Italia, în schimbul sumei de 800 de euro. „Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.