1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

80 de studenți la Arhitectură, din cadrul Universității Politehnice Timișoara, au vizitat Iulius Town, cel mai mare proiect de real estate care va fi inaugurat în acest an

Primul ansamblu mixed – use din vestul țării, Iulius Town, cea mai mare investiție în real estate din regiune, în valoare de 220 de milioane de euro, reprezintă reper de studiu pentru studenții din cadrul Universității Politehnice Timișoara, prin amploarea și diversitatea lucrărilor de construcție, amenajărilor la cele mai înalte standarde și multiplelor funcțiuni pe care le integrează.

 La finalul săptămânii trecute, 80 de tineri din anul 1 și 2 de studiu la specializările Arhitectură, dar și Mobilier și Amenajări Interioare, din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism, au avut prilejul de a vizita șantierul și clădirile de birouri operaționale din ansamblul Iulius Town și să vadă cum sunt puse în practică cunoștințele dobândite la cursuri. 

 „Ansamblul mixt Iulius Town este, la ora actuală, printre cele mai mari și complexe investiții din orașul Timișoara, cu beneficii atât la scară urbană, prin poziția strategică, dar și prin serviciile și funcțiunile pe care le va oferi. Este o lucrare impresionantă la nivel de detaliu, amenajare interioară și exterioară peisageră de mari proporții. În acest context, studenții pot lua contact direct cu un șantier bine organizat, vor avea un mic preview a ceea ce îi va aștepta pe viitor, deoarece vizitele pe șantier sunt obligatorii, dacă vor dori ca proiectele lor de la faza de concept și render să fie realizate la fel în realitate. Fiind ani mici, 1 și 2, acum este momentul prielnic să învețe să îmbine partea practică cu cea teoretică învățată în cadru academic, iar această vizită ne ajută în acest sens”, a declarat Sl. dr. arhitect Andreea Anamaria Anghel, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnice Timișoara.

 În cadrul vizitei, studenții au interacționat cu arhitecții și specialiștii Iulius Town, de la care au aflat informații aplicate despre etapele dezvoltării unui proiect de o asemenea anvergură, atât din punct de vedere arhitectural și tehnic, cât și al amenajărilor interioare. Tinerii au fost entuziasmați să vadă îndeaproape cum se lucrează la cel mai mare parc suspendat din România, realizat peste o parcare subterană, la tunelul auto și la cea mai înaltă clădire de birouri din țară, UBC 0 ( 155 m, 27 niveluri și o suprafață închiriabilă de 52.000 mp). Totodată, au analizat în detaliu soluțiile tehnice și de amenajare implementate în imobilele office funcționale.

„Orașul este un organism dinamic, care crește și se transformă permanent, iar arhitecții participă la formarea acestuia, alături de ceilalți factori implicați. Pentru un viitor arhitect este foarte important să poată descoperi din interior aceste mecanisme de formare, să poată surprinde din diferite perspective noile proiecte ale orașului, să intuiască procesul complex care stă în spatele acestei creșteri, iar vizita pe șantierul Iulius Town i-a oferit exact această importantă componentă în formarea sa ca viitor profesionist”, a spus Sl. dr. Arhitect Claudiu Toma, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnice Timișoara.

 Iulius Town, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, le propune locuitorilor cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, un pol regional de afaceri, dar și multiple facilități pentru petrecerea timpului liber. Prima etapă a proiectului, care va fi inaugurată pe 30 august 2019, va include: 120.000 mp de retail, noi branduri, 450 de magazine, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate și fitness din România, numeroase restaurante şi cafenele tematice, un parc, un centru de evenimente, 100.000 mp de spații office clasa A, un tunel auto şi 4.070 de locuri de parcare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :