52 de persoane din Siria şi Palestina, depistate în două mijloace de transport la PTF Nădlac II

31

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cincizeci şi doi de cetăţeni din Siria şi Palestina, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un camion şi într-o autoutilitară. Şoferii mijloacelor de transport, care i-au sprijinit pe cetăţenii străini în activitatea infracţională, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

”În data de 21.09.2020, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 57 ani. Şoferul conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role textile pe ruta România – Germania. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, douăzeci şi opt de cetăţeni străini”, a transmis, luni, Poliţia de frontieră.

Sursa citată a precizat că poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Palestina, douăzeci şi cinci de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani şi 3 minori cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului PF Nădlac pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 24 de bărbaţi din Siria, având vârste de 18 şi 48 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.