1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

40 de jandarmi de la Timișoara au plecat în căutarea unui copil de 1 an și 7 luni dat dispărut

În data de 19 mai 2016, în jurul orei 15, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată cu privire la faptul că, în jurul orei 13, minorul HOZA FLAVIUS-ALEXANDRU, în vârstă de un an şi 7 luni, din  comuna Pui, sat Galați, a dispărut de pe raza localității de domiciliu.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că băieţelul se juca împreună cu o soră mai mare (în vârstă de 6 ani) în apropierea râului Strei, pe raza satului Galaţi, comuna Pui.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție constituite poliţişti, jandarmi şi pompieri, care desfăşoară activităţi de căutare-salvare a minorului şi investigare a circumstanţelor dispariţiei sale.

Peste 110 angajaţi M.A.I., printre care 40 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara, se află la faţa locului şi desfăşoară activităţi în vederea depistării copilului, cercetările continuând în vederea identificării minorului, acesta fiind dat în consemn la frontieră.

Semnalmente: înălțime 0,60-0,80 m, cca. 10 -12 kg, păr șaten, față rotundă, ten creol, constituție astenică, ochii căprui.  La data dispariției, minorul era îmbrăcat cu bluză trening de culoare albastru-închis, bluzon cu mânecă lungă, de culoare vișinie, ștrampi gri cu roșu, cu motive florale ,,cireșe”, iar în picioare purta pantofi Adidas  culoare roz.

Persoanele care pot furniza informaţii care să conducă la depistarea sa, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie.

ACTUALIZARE. În dimineaţa zilei de 20 mai, în jurul orei 07.00, peste 80 de  poliţişti, pompieri şi jandarmi au reluat operaţiunile de căutare a copilului în vârstă de un an şi 7 luni, dispărut, în cursul zilei de joi, 19 mai, de pe raza satului hunedorean Galaţi.
Echipele de intervenţie continuă scotocirea malurilor şi observarea cursului de apă, extinzând aria de căutare şi la barajul Bucium Orlea.
În această operaţiune, pompierii scafandri utilizează o şalupă şi o autospecială de intervenţie pentru salvările din mediul acvatic.
O echipă de pompieri, alcătuită din 11 subofiţeri, a supravegheat în cursul nopţii trecute zona de vărsare a râului Strei în barajul Bucium Orlea.
Forţele aflate în teren au fost suplimentate cu două echipaje canine din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, specializate în căutare de cadavre pe apă.

În paralel, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate circumstanţelor dispariţiei minorului, care a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
De asemenea, cu privire la caz a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului, în vederea  efectuării unei anchete sociale proprii şi a luării măsurilor care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :