40.000 de lei de la stat pentru tinerii fără loc de muncă! Nu se percepe dobândă

761

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include, între altele, ca „prioritate legislativă”, un proiect de lege pentru instituirea schemei de ajutor de stat „Împrumuturi fără dobândă pentru tineri”, menţionând că nu este nevoie ca tinerii beneficiari să aibă venituri.

Programul are ca scop „facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii sub 26 de ani care nu au un loc de muncă sau care sunt în perioadă studiilor”, valoarea maximă a creditului fiind de 40.000 de lei, arată documentul citat.

Potrivit proiectului, garanţia statului va fi de 80% şi se va acorda „prin Fondul de Garantare” (cel mai probabil, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM -n.n.) şi „nu este nevoie ca tinerii să aibă venituri”.

Acelaşi proiect mai prevede că rata dobânzii va fi calculată după formula „ROBOR 3M plus 2%”, iar dobânda „este subvenţionată de stat”, durata creditului va fi de 5 ani.

„Destinaţia împrumutului va fi acoperirea nevoilor unui tânăr: educaţie, sănătate, cultură, sport”, se mai arată în documentul guvernamental. Iniţiator este – potrivit Programului Legislativ – Secretariatul General al Guvernului.

sursa: gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.