4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

4 benzi în Dumbrăviţa! Descărcarea de pe autostradă sau fluidizarea traficului? VIDEO

Victor Malac, primarul localităţii Dumbrăviţa, a prezentat detaliile legate de extinderea la 4 benzi a drumului principal, cel care leagă municipiul Timişoara de Autostrada A1.

sursa: dumbravitatv.ro

1 COMENTARIU

  1. Părerea mea este că Dumbrăvița va deveni o localitate sufocată de poluare. Drumul cu patru benzi trebuie făcut în afară de localitate. Astfel se va scăpa de mașinile care circulă pe relația Lipova-Mașloc-Pișchia-Timișoara, incluisv cele care tranzitează localitatea venind de pe/înspre autostradă. Descărcarea dinspre Sânandrei este una ipotetică pentru viitorul apropiat, iar când peste „încă 2000 de ani” va fi construită, cei veniți dinspre Lugoj pe autostradă tot la Giarmata vor ieși, mai ales cei care au ca destinașie finală Zona Lipovei, Fabric etc. Proasta administrare a drumurilor, a construcției lor, este o boală veche. Citiți materialele din perioada interbelică referitoare la acest capitol. „Norocul” atât cât e, e că în cea mai mare parte banii pentru drumuri venind de la Comunitatea Europeană, lucrările nu mai pot fi făcute de mântuială. S-a văzut ce se întâmplă în acest caz. Nu cred că se va rezolva situația drumurilor în această parte de grabă. Politicianul local mi se pare un „yes man” al celor din București. Pentru a se menține pe scaune ar accepta orice, inclusiv decăderea regiunii. Că deh, Timișoara și Banatul nu sunt buricul pământului (spune un citat al unui clasic în viață). Dar pot deveni rușinea lui (vezi Caraș-Severin în ce hal este!)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :