Luni, 16 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, se marchează 35 de ani de la începutul Revoluției române prin proiectul „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, lansat la București în data de 2 decembrie 2024, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București.
Publicul este invitat să participe la un eveniment multiart care aduce alături artiști din mai multe domenii: muzicieni, artiști vizuali, curatori, scriitori și care a fost construit în jurul volumului de poezie „35. Povestea nespusă a unei revoluții”, semnat de Andrei Novac, apărut la Editura Vellant la începutul acestei luni. În această carte se regăsesc 35 de ilustrații realizate de Flavia Lupu, care reconstruiește din frânturi (imagini de ziar, fotografii portret) chipurile revoluției. În interiorul volumului, prin cod QR, poate fi accesat și audiobook-ul, disponibil pe platforma Audiotribe – un proiect de sound design al lui Eugen Mihăescu, care a pus împreună vocea Ștefanei Samfira cu muzica semnată de Ovidiu Lipan Țăndărică. Ștefana recită textele lui Andrei Novac și lecturează, într-o manieră încărcată de emoție, modul în care cei 35 și-au găsit sfârșitul în timpul acelor evenimente tragice, pe fondul unei compoziții care are la bază sunetele de toacă, într-o alăturare a sacrului și a profanului, elaborată de celebrul toboșar al trupei Phoenix.
La evenimentul susținut de Universitatea de Vest din Timișoara, odată cu lansarea volumului lui Andrei Novac, va avea loc și recitalul lui Ovidiu Lipan Țăndărică, împreună cu Ștefana Samfira, o extensie live a proiectului de sound-design și expoziția-instalație „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, realizată de artista Flavia Lupu și curatoriată de Ana Daniela Sultana. În expoziție sunt puse împreună o proiecție de video-art, materialul audio realizat de Eugen Mihăescu și seria de portrete devenite ilustrația volumului lui Andrei Novac, serie despre care curatoarea afirma că „livrate în manieră Pop Art, portretele din instalația Flaviei Lupu rămân puternic imprimate pe retină (…) având chiar capacitatea de transcendere”.
Acestui demers încărcat de semnificație i s-a alăturat și designer-ul Cristian Samfira, premiat în toamna acestui an de Uniunea Artiștilor Plastici din România, care a dedicat o serie de autor de 105 obiecte de design create special pentru a comemora jertfa celor care au pierit în acel decembrie sângeros, început cu evenimentele de la Timișoara și care a continuat la București și în alte orașe din țară. Au fost create de 3 ori 35 – adică 3 variante de eșarfe, imprimate pe mătase naturală, cu câte o imagine realizată de designer prin tehnica sa devenită deja semnătură, închise într-o cutie de catifea roșie, inscripționată cu „35”, alături de o lucrare originală (linogravură) semnată de Flavia Lupu.
Acest amplu proiect se bucură de sprijinul Asociației „21 decembrie 1989”, prin președintele ei Teodor Doru Mărieș, fervent apărător al amintirii cutremurătoarei experiențe din decembrie 1989. Materialele documentare au fost puse la dispoziție atât de Asociația „21 decembrie 1989”, cât și de jurnaliștii Adriana Oprea-Popescu, Vasile Surcel, Ionela Gavriliu, Cătălin Budescu, Carmen Dragomir, Nina Marcu și au constituit sursa de inspirație pentru realizarea proiectului.