Aproape 300 de timișeni sau societăți comerciale din județ au primit amenzi pentru că au încălcat regulile menite să stopeze răspândirea coronavirusul, într-o singură zi.
„La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat 228 de forţe de ordine, fiind verificate 239 de societăți comerciale precum şi 151 de mijloace de transport, dintre care 92 de mijloace de transport în comun. Totodată, au fost legitimate peste 1400 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 299 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 112.700 de lei. 294 de sancțiuni, în valoare de 98.700 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare”, transmis IPJ Timiș.
Nu uitați! Nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și sunt sancționate cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2500 de lei.
De asemenea, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.