23 august, istorie și Zi Națională

1048
Este 23 august, dar puțini mai sunt nostalgicii care consideră această zi importantă pentrru țară. Fie că vorbim despre Ziua Națională a României, cum a fost până la căderea comunismului, fie că vorbim despre încetarea alianței cu Germania nazistă, ziua de 23 august a marcat istoria țării.
Înainte de 1989, în Timișoara, ziua de 23 august era de mare sărbătoare. Se ieșea la defilare, iar oamenii se strângeau la mici, bere și arahide în coajă. Înainte de perioada ceaușistă, data de 23 august avea altă însemnătate. Atunci România s-a rupt de Germania nazistă. În 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de Nord încă din luna martie, Regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu, dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Natiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților. Toți istoricii serioși apreciază că astfel s-a scurtat războiul cu cel puțin șase luni.
Actul de la 23 august a fost numit, pe rând „Insurecţia armată din 23 August 1944”, devenind Ziua Naţională a României din 1948 până la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Acesta transformase numele evenimentului în „Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”, fiind prezentat ca o realizare exclusivă a Partidului Comunist.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.